WiZaRd

Comandant USLA
  • Content Count

    8
  • Joined

  • Last visited

Community Reputation

1000 Excellent

About WiZaRd

  • Birthday 05/04/1981

Recent Profile Visitors

The recent visitors block is disabled and is not being shown to other users.

  1. Nerespectarea urmatoarelor reguli poate duce la eliminarea de la jocul in curs, de la ziua de joc sau ban de la jocurile organizate de USLA Bucuresti. – Participarea la briefing este obligatorie pentru toti jucatorii prezenti. Persoanele care nu acorda atentie briefing-ului nu participa nici la joc. De asemenea, cei care intarzie nu intra in joc decat cu acceptul arbitrului si numai dupa ce au fost instruiti in prealabil. – Orice bila care te atinge te va scoate din joc, indiferent de locul din care a venit si indiferent de locul in care te-a atins (aici este inclusa si replica cu cateva amendamente). – Jucatorul declarat “mort” este obligat sa-si puna o vesta reflectorizanta si sa se indrepte spre zona de respawn sau in zona de siguranta. Aceasta regula se poate schimba, daca in scenariul de joc este prevazut “bleeding time”. – Jucatorul declarat „mort” nu are voie sa comunice cu restul coechipierilor, dar are voie sa lase in locul in care a „murit” arme sau efecte pe care le pot folosi ceilalti jucatori din echipa. – Daca doi jucatori, din factiuni diferite, se intalnesc fata in fata in timpul jocului, fara a sti unul de celalalt, la o distanta de aproximativ 1-2m, sunt declarati “morti” amandoi. – Este interzis comportamentul sau limbajul violent fata de adversar, chiar daca acesta nu recunoaste ca a fost lovit . Daca esti destul de aproape ii poti comunica faptul ca l-ai lovit, insa daca el refuza sa iasa din joc, nu ai voie sa insisti. Daca esti convins ca l-ai nimerit si ca respectivul este ”nemuritor” atunci ai obligatia sa ii retii semnalmentele (sau numarul de banderola) si sa raportezi unui arbitru sau liderului echipei USLA Bucuresti. – Cand esti „mort”, ai obligatia sa afisezi vesta reflectorizanta/carpa mortului/o carpa colorata, etc. si ai obligatia de a nu mai comunica cu nimeni care este inca in joc sau sa dai informatii altor jucatori despre pozitia adversarilor. ”Mortii”parasesc rapid terenul de joc. Jucatorii ce se deplaseaza impreuna cu ”mortii” sunt considerati deasemenea ”morti” si scosi din joc. – Nu este admis scosul armei de dupa colt/obstacol/perete/damb si tras blind. In fapt, nu este admis nici un fel de blind-fire. Scotand doar arma, nu ai cum sa sti ca nu ranesti pe cineva din apropierea ta. – Nu se admite participarea jucatorilor sub 18 ani decat cu acorul parintilor sau a tutorilor acestora si numai insotiti de acestia. – Este interzis consumul bauturilor alcoolice si manifestarile violente – Se interzice intrarea in zona de siguranta, zona de test sau zona de joc, cu altfel de armament in afara de cel pentru airsoft(arcuri, arme neletale cu munitie metalica sau exploziva si arme de foc). Nerespectarea acestei reguli atrage eliminarea permanenta sau indefinita de la joc. – Este obligatia fiecarui jucator de a se proteja cat mai bine in timpul si in afara zonei de joc. Prin urmare, este obligatoriu folosirea ochelarilor de protectie pentru airsoft pe toata durata zilei de joc, indiferent de zona in care se afla participantii. Organizatorul nu are nici un fel de vina sau obligatie o data ce participantul a luat la cunostinta acest regulament. -Vesta reflectorizanta este obligatorie pentru toti participantii(fie acestia jucatori, observatori, fotografi sau arbitri). Clubul USLA Bucuresti isi rezerva dreptul de a elimina de la jocurile proprii pe oricine nu respecta regulile prezente in cuprinsul acestui regulament! Raspunderea pentru nerespectarea acestor reguli, revine in totalitate persoanei/persoanelor implicate!
  2. WiZaRd

    Cum comunicam corect ?

    Privire de ansamblu Pe langa plusul de realism adus jocurilor, statiile radio pot contribui decisiv la cresterea eficientei echipei in timpul partidelor de airsoft. Folosirea corecta a acestora poate avea o serie de beneficii cum ar fi o mai buna organizare a propriei echipe sau cunoasterea pozitiei inamicului. In aceeasi masura, o comunicare defectuoasa conduce in cele din urma la confuzie, neintelegeri si lipsa distractiei. Astfel de probleme apar de obicei odata cu cresterea numarului de statii si un trafic radio mai intens, pe fondul lipsei unor reguli clare privind utilizarea acestora. Exemple de astfel de situatii sunt: – informatia transmisa nu este relevanta; – informatia transmisa este confuza; – un vorbitor intrerupe alt vorbitor; – canalele radio nu sunt clar definite; – directia informatiei sunt neclara; – informatia utila nu este transmisa; – alte ambiguitati in comunicare. Acest protocol de comunicatie va elimina aceste neajunsuri, va stabili o disciplina radio si va aduce si un plus de imersivitate jocurilor facandu-le tot mai apropiate de genul „simulator militar”. Ghidul este conceput pe baza mai multor reguli/etichete de comunicatie radio, unele existente in comunicatiile militare din Romania sau NATO, altele in radioamatorism altele pur si simplu de bun simt, toate adaptate jocului de airsoft. S-a tinut cont si ca in airsoft distantele de angajament sunt considerate mai degraba „close combat” in raport cu situatiile militare reale, iar daca intr-un angajament real de aproape comunicatia radio este de multe ori redusa / sistata, in airsoft se poate utiliza optional pentru dinamismul jocului in paralel cu comunicarea verbala sau cea prin semne. Statii radio si frecvente Statiile radio utilizate de obicei in airsoftul din Romania sunt cele care opereaza in banda UHF 400-470MHz in care sunt incluse si frecventele PMR 446MHz, frecvente pentru radioamatori utilizate in Uniunea Europeana. Aceste frecvente permit atingerea unor distante de la cateva sute de metri in orase, la cativa kilometri in regiune de campie, depinzand bineinteles si de puterea statiei, conditii meteo si alti factori. Reglajul statiilor nu face subiectul prezentului protocol, fiecare statie are manualul ei si se configureaza diferit, insa cele 8 frecvente de lucru standard folosite pot fi gasite aici: http://en.wikipedia.org/wiki/PMR446 . Procurarea statiilor se poate face incepand cu cele ieftine de supermarket la cele profesionale, comandate pe site-uri specializate, nici modelele de statii disponibile nefacand subiectul ghidului de fata. Utilizarea statiilor radio Odata configurata statia, prin alegerea unui canal si apasarea butonului PTT (push-to-talk), comunicatia va fi receptionata de catre toti cei aflati in zona, pe canalul respectiv. Pe langa butonul PTT, statiile radio mai sunt prevazute si cu alte butoane, cel mai important fiind butonul CALL, a carui functie este sa cheme/sune la toate statiile aflate pe frecventa. In jocurile de airsoft, utilizarea acestuia este inutila si perturbatoare, ca urmare se interzice folosirea acestuia. De asemenea selectorul de canale, simplu de utilizat, este al doilea buton ca importanta in utilizarea statiei. Procedura standard de comunicare prin statiile radio este descrisa in pasii urmatori: 1. Se seteaza statia pe canalul de comunicatie stabilit anterior impreuna cu membrii echipei. 2. Se asculta frecventa inainte de a transmite pentru a fi sigur ca nimeni altcineva nu transmite deja. 3. Se apasa PTT si se asteapta o secunda inaintea inceperii vorbirii. 4. Se incepe mesajul vocal tinand apasat butonul PTT pe toata durata transmisiei. 5. Se pastreaza un ton normal al vocii, nu se tipa, nu se vorbeste foarte incet, nu se injura. 6. Odata transmisia incheiata, se ia degetul de pe butonul PTT. In cazul in care frecventa canalului folosit interfereaza cu alte emisii locale (ex taxi, salvare, alte comunicatii civile) sau este deja folosita si de alte jocuri aflate in zona, se comunica echipei si se utilizeaza un alt canal. Reguli de comunicare In continuare se vor prezenta regulile de baza ale comunicarii prin radio, impreuna cu cele mai frecvente situatii si exemplele aferente. O parte dintre acestea se aplica numai pe durata efectiva a meciurilor, cand comunicatia trece mai degraba in modul „simulator militar” decat „discutii libere”. 1. Vorbitorul curent nu se intrerupe. Se asteapta terminarea comunicarii de catre vorbitorul curent, nu se apasa PTT in timpul transmisiei acestuia. 2. Se comunica doar informatiile relevante, importante sau critice. Este o regula aplicabila bineinteles odata cu inceperea meciului. Informatiile nerelevante nu vor fi comunicate, acestea distrugand imersivitatea jocului sau ocupand inutil frecventa. „Atac inamic dinspre flancul drept!” (Gresit: „Sunt Gheorghe, mergem la bere dupa joc?”) 3. Se comunica concis, clar si la obiect, fara formule de politete, ambiguitati sau posibilitatea interpretarii. „Cinci, asigura pe drepta, ai 2 inamici langa cladirea B.” (Gresit: „Vasile, esti amabil sa asiguri flancul drept cand ai timp, te rog? Mersi papushe.”) 4. Comunicarea se face cu maximul de detalii in minimul de timp. Se incearca oferirea cat mai multor informatii utile posibile fara a lungi prea mult mesajul, in special la transmiterea pozitiei inamicului. Mesajele generale, fara date concrete, sunt inutile. „Atac dinspre camp, 3 inamici la 150 de metri, se deplaseaza de-a lungul lizierei, spre fabrica.” „Inamic in cladirea D, a doua ferestra din dreapta, arma cu range.” „Cinci, deplasati-va catre camp, luati pozitii in in spatele copacului de langa drum.” (Gresit: „Aici Gheorghe, mi se pare ca se trage…”) (Gresit: „E unu in cladire.”) (Gresit: „Am vazut un inamic.”) 5. Receptia mesajelor poate fi confirmata. In general comunicarile critice este bine sa fie confirmate, mai ales cand este vorba de ordine directe. O transmisie generala acum ar fi deplasarea inamicului nu necesita neaparat confirmarea mesajului dar se poate face mai ales cand situatia nu este critica (pericolul nu este iminent). In cazul ordinelor directe, confirmarea se poate face cu repetarea mesajului, pentru o mai buna intelegere. Pentru confirmarea unui mesaj general, se utilizeaza „Receptionat”, in cazul ordinelor se poate folosi si „Am inteles”. „Cinci, asigura pe drepta, la capatul cladirii.” „Am inteles, asigur pe dreapta.” / „Receptionat, asigur pe dreapta” „Inamic la fereastra din stanga.” „Receptionat” 6. Neintelegerea mesajului. In cazul in care mesajul nu s-a inteles, se poate cere repetarea acestuia. Repetarea poate fi si partiala, in cazul in care o parte a mesajului a fost inteleasa. Doar ca observatie, in comunicarea NATO se evita folosirea termenului „Repeta” folosindu-se formula „Spune din nou”. In cazul in care s-a transmis un mesaj gresit, se revine asupra lui cu formula „Corectie”. „Cinci, nu am inteles, repeta mesajul.” „Cinci, repeta mesajul.” „Cinci, spune din nou.” „Cinci, nu am inteles, repeta de la deplasare drepta.” „Cinci, 2 inamici in cladirea B. Corectie, doi inamici in cladirea C.” 7. Raspunsuri la intrebari, confirmari, negatii. Pentru confirmarea / infirmare se vor utiliza formulele „afirmativ / negativ” in loc de „da / nu”. Cererea de confirmare se face cu „Confirma”, formula prin care interlocutorului i se cere un raspuns, care poate fi si negativ. „Cinci, cladirea B e libera?” „Afirmativ, B este libera.” / „Negativ.” „Cinci, asigura asigura pe stanga, confirma!” „Am inteles, asigur stanga” / „Receptionat, asigur stanga” / „Negativ, nu am acces in stanga.” 8. Initierea comunicatiei La inceputul sesiunii de comunicatie care coincide de obicei cu inceputul meciului de airsoft, este posibil ca jucatorii sa nu fie familiarizati cu vocile celorlalti. Pentru a apela pe altcineva, se initiaza convorbirea cu indicativul celui apelat, urmata de indicativul propriu. Dupa schimbul de mesaje nu este intotdeauna necesara reinitierea comunicatiei, dar formulele de initiere pot fi folosite si ulterior, de exemplu dupa o pauza mai lunga, cand situatia pe teren s-a schimbat. Mesajul se face in general incepand cu numele celui care ii este adresat (nu este neaparat necesar dupa un schimb mai lung de mesaje succesive sau cand se comunica o informatie globala). „Cinci, aici Sapte, receptie.” „Sapte, comunica.” / „Sunt Cinci, comunica.” „Cinci, avem un om in minus pe partea stanga. Cerem intariri.” „Sapte trimitem o echipa in ajutor, terminat.” 9. Terminarea comunicatiei Formula de terminare „Terminat” se poate utiliza cand vorbitorul doreste terminarea conversatiei, poate in cazul unui pericol iminent sau cand considera ca nu mai este necesar a se comunica in perioda imediat urmatoare. Interlocutorul va evita transmiterea unui alt mesaj, in afara unei situatii critice. „Sapte trimitem o echipa in ajutor, terminat.” 10. Raportarea situatiei Coordonatorul echipe sau persoanele ierarhic superioare pt cere raportarea situatiei intr-o anumita zona, ca in exemplele de mai jos „Sapte, aici Baza, status” / „Sapte, aici Baza, raportati situatia” / „Sapte, care este situatia?” „Baza, liber in zona noastra.” 11. Inceperea si terminarea jocului. Se vor face prin formulele „Start joc”, respectiv „Stop joc”. Acestea de obicei se realizeaza si vocal, in afara statiilor sau prin fluierul arbitrilor. Este recomandat ca comanda „Stop joc” sa fie retransmisa si pe statii, in general de catre primul care aude semnalul de la arbitru. 12. Urgenta. Termenul „Urgenta” se va folosi in cazul extreme, de exemplu in situatia in care un jucator este ranit sau in alte situatii de forta majora. Folosirea acestui termen nu este subiect de gluma si implica automat si comanda „Stop joc” pana la remedierea problemei. De asemenea se evita folosirea acestui termen in comunicare in alt context decat al unor situatii critice. Din mesaj trebuie sa faca parte si informatii aditionale care pot fi utile. „Urgenta, cinci si-a rupt mana langa cladirea B, trebuie transportat.” „Urgenta, civil in zona de joc, stop joc.” Alte situatii posibile – Deplasarea intr-o pozitie ordonata anterior se confirma: „Cinci, avanseaza la cladirea B, acopera pe dreapta.” „Sapte, aici cinci, sunt in pozitie” (ulterior) – La comunicarea pozitiei inamicului se furnizeaza pe cat posibil detalii ca directia acestora, numarul, directia de deplasare si eventual tipul acestora. Se recomanda folosirea termenului „inamic” atunci cand acesta este identificat si „contact” cand identificarea acestuia este neclara, poate fi coechipier sau chiar civil. In cazul pericolului iminent se poate folosi direct numarul lor. Localizarea inamicului se poate face dupa urmatoarele metode: – spatial („inamic in fata”, „contact stanga”, „dreapta”, „in spate”, „fata stanga”) – „fata” insemna directia generala de deplasare (de obicei spre obiectiv) sau directia inamicului. – ceasornic (ora 12 in fata, ora 6 in spate, ora 9 stanga etc) – in situatiile care necesita mai multa acuratete, de obicei cand inamicul se afla la distanta, ora 12 fiind directia obiectivului. – azimut/busola (35 sau 35 de grade Nord – Est, „patrula nord” etc) – folosit de obicei in jocurile de tip „event mil-sim” care implica deplasari pe distante mari si detinerea unei busole. „Contact fata dreapta, lunetist la coltul cladirii.” „Doi in stanga, s-au scuns in spatele copacului.” – In cazul in care o cladire / zona a fost asigurata (nu mai sunt inamici), se foloseste formula „liber”. „Drepta – liber.” „Cladirea (camera) este libera.” – Confirmarea eliminarii inamicului: „Contact in stanga, ultima fereastra de sus.” „E mort.” – Ascultarea statiilor de catre inamic Este posibila, alocarea unor resurse special pentru asta poate creste un pic eficienta insa in timpul meciurilor uzuale, pe distante mici, timpul necesar retransmiterii informatiei aflate nu este foarte practic. Se recomanda folosirea indicativelor pentru a limita scurgerea de informatii catre inamic, vezi mai jos sectiunea de indicative. Prioritate mesaje 1. Comenzi de meci („Start joc”, „Stop joc”, „Urgenta”) 2. Informatii critice – inamic aproape / atac inamic. 3. Ordine tactice 4. Pozitia inamicului 5. Comunicatii de prioritate redusa – „Squad 1 – in pozitie” Indicative Cunoscute si ca identificatori, nume de cod, call signs, nicknames, acestea confera imersivitate jocului si ajuta la comunicare in masura in care sunt bine alese. Se poate folosi username-ul de pe forum sau se poate asocia un numar fiecarei statii. Se mai pot alege indicative folosind ca prefix numele echipe apoi un numar (ex IronSapte). Numerele simple insa pot genera confuzii atunci cand se comunica numarul inamicilor, de aceea este de preferat alegerea unui indicativ sonor, cu nume general, eventual care sa inspire specializarea jucatorului respectiv sau pozitia acestuia si sa fie usor de memorat. Recomandat ar fi ca in afara jocului sa se foloseasca username-ul de pe forumuri cu care un jucator este de obicei asociat, iar in timpul meciului fiecare sa-si gasesca un indicativ sugestiv de genul „Cuibul”, „Acvila”, „Noiembrie”, „Sierra”, „Alfa” etc, indicative care vor fi memorate (asociate cu persona) inainte de meci si, foarte important, ca pozitionare in teren. Un indicativ poate desemna un squad, prin liderul ei. De asemenea este recomandat sa se asocieze indicative si locatiilor. Pe distantele mici, uzuale, de airsoft nu pare foarte practica utilizarea unor harti, zonele pot fi denumite „Padure”, „Verde”, „CasaB”, cele circa 10 zone disponibile ale terenului putand fi standardizate ca denumire si memorate usor. Alfabetul fonetic Se foloseste in transmiterea literelor, pentru claritatea comunicarii. Romana: Ana, Barbu, Constantin, Dumitru, Elena, Florea, Gheorghe, Haralambie, Ion, Jianu/Jiu/Jean/Jipa, Kilogram, Lazar/luca, Marin, Nicolae, Oprea/Olga, Petre, Qu(ebec), Radu, Sandu, Tudor, Tzara, Udrea, Vasile, DubluV/Whisky, Xenia/Xenopol, Igrec, Zamfir Engleza: Alpha, Bravo, Charlie, Delta, Echo, Foxtrot, Golf, Hotel, India, Juliet, Kilo, Lima, Mike, November, Oscar, Papa, Quebec, Romeo, Sierra, Tango, Uniform, Victor, Whiskey, Xray, Yankee, Zulu. Terminologie Afirmativ = Da Negativ = Nu Confirm = Confirmarea actiunii Corectie = Corectarea ultimului mesaj Comunica = Cerere mesaj, confirma posibilitatea comunicarii Receptie = Cere confirmarea primirii mesajului Interogativ = Comunicatia urmatoare este o intrebare Resurse Frecventele PMR Programare statii Puxing 777 Programare statii PMR ASR – Radio Headsets ASR – Comunicarea prin statie ASR – Programare Puxing 777 ASR – Programare Puxing 888 ASR – Discutii statii radio Frecvente CB
  3. CSA USLA Bucuresti se doreste a fi o echipa altfel decat celelalte. Echipa nu este numai un nume si o emblema. Trebuie sa existe o uniforma identica pentru toti membrii, ierarhizare si disciplina. Este adevarat ca ne „jucam ” cu bile de plastic dar simulam activitati militare, ca atare trebuie sa avem o conduita adecvata. Daca iti place sa fi rebel, altfel decat ceilati, sa actionezi de capul tau si sa nu asculti de nimeni nu este locul tau in aceasta echipa. Regulament membri CSA USLA Bucuresti In primul rand trebuie retinut ca o echipa nu este doar o denumire si o emblema purtata. Uniforma trebuie sa fie identica pentru toti (asta inseamna „uniforma”). Este adevarat ca ne …"jucam" cu bile din plastic dar totusi simulam activitati militare, ca atare se cere o conduita adecvata. Daca iti place sa fi rebel, altfel decat ceilalti, sa actionezi de capul tau si sa nu asculti de nimeni locul tau nu este in aceasta echipa. insasi ideea de echipa sugereaza un tot unitar, nu actiuni individuale. Cerinte: – Sa poarte in mod uzual dar mai ales in mod special la toate activitatile echipei uniforma stabilita (multicam black) impreuna cu accesoriile aferente; – sa participe de minim 2 ori pe luna la jocurile de duminica organizate de echipa; – sa participe obligatoriu la evenimentele considerate importante ce sunt anuntate cu mult timp inainte (30 Garda, Noaptea Muzeelor, etc…); – sa plateasca cotizatia lunara de 60 RON; – sa dea dovada de implicare in orice activitate a echipei (jocuri, sedinte, discutii) atat fizic cat si virtual; – sa respecte deciziile liderului chiar daca in anumite situatii nu sunt acceptate pe depli; – sa aiba initiative proprii fata de anumite situatii dar sa le puna in aplicare numai dupa ce se consulta cu liderul in privinta a ceea ce doreste sa initieze si sa faca doar daca are aprobarea acestuia; – sa dea dovada de loialitate si respect fata de echipa si tot ceea ce reprezinta aceasta (membrii, lider, structura de comanda, imagine); – sa dea dovada de fairplay, de calm si sa evite orice situatie conflictuala sau ce poate pune in pericol imaginea echipei; – sa nu participe la alte jocuri sau activitati organizate de alte echipe de airsoft in timpul in care echipa organizeaza sau participa la altele; – sa nu promoveze alte activitati de airsoft altele decat ale propriei echipe. Avem o „celula de comanda” formata din membri cu cea mai mare implicare. Acestia vor discuta si decide pe viitor actiunile si alte probleme ale echipei. Ceilalti doar vor fi instiintati. – membri echipei ce se incadreaza in cerintele regulamentului vor avea statusul de „activ”, au drept de vot si pot participa activitatile extraduminicale sau organizatorice cu emblema CSA USLA Bucuresti. – membrii ce nu se pot incadra la anumite cerinte vor avea statutul de „rezervisti”, nu au drept de vot si pot participa la activitati doar cu acordul celulei de comanda. Va anunt ca: indisciplina, lipsa de respect si scandalul *NU* se tolereaza in aceasta echipa. Acestea nu reprezinta libertati umane, ci forme de deranj. Nu judecam pe nimeni pentru ce spune, scrie sau gandeste, insa putem alege sa nu mai fie asociat cu aceasta echipa si sa intrerupem relatiile. Printre altele, stricarea jocurilor o consideram o jignire la adresa tuturor celor care incearca sa se simta bine si nu o libertate de expimare. Cine nu este de acord cu lucrurile care se discuta sau se decid in club si se simte prost din cauza lor, este liber sa plece. Nu recrutam cu forta pe nimeni si nici nu depinde viata lor de lucrurile pe care le facem noi; sunt liberi sa-si caute distractia in alta parte sau sa-si petreaca cum doresc timpul liber.
  4. gsggfhdfh